18 September, 2016
Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci (Luarea Crucii și urmarea lui Hristos)
09:00 - 12:15 | 293 vizualizari
In nici o pericopă evanghelică nu se vorbeşte într-un text atât de scurt, atât de mult, de atâtea ori despre suflet, ca în pericopa evanghelică de astăzi. Am reţinut acest lucru şi din cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos aşezate în fruntea acestor învăţături şi aflate în evanghelia de astăzi: „Ce va folosi omului de ar dobândi lumea toată şi îşi va pierde sufletul? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?” (Marcu 8, 36-37).
25 September, 2016
Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată)
09:00 - 12:15 | 340 vizualizari
În Sfânta Evanghelie din Duminica a 18-a după Rusalii vedem cum pescuirea minunată devine prilej de chemare sfântă pentru Sfântul Apostol Petru şi cei împreună cu el, Iacob şi Ioan, fiii lui Zevedeu, şi anume sunt chemaţi de Mântuitorul Iisus Hristos ca să devină pescari de oameni. Acestei chemări sfinte ei îi răspund cu multă convingere şi bucurie: "Şi trăgând corăbiile la uscat, au lăsat totul şi au mers după El" (Luca 5, 11).
2 October, 2016
Duminica a 19-a după Rusalii (Predica de pe munte – Iubirea vrajmașilor)
09:00 - 12:15 | 498 vizualizari
''Voi însă iubiţi pe vrăjmaşii voştri, să faceţi binele, şi să daţi cu împrumut fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi atunci răsplata voastră va fi multă, şi voi veţi fi fiii Celui prea Înalt; pentru că El este bun şi cu cei nemulţumitori şi cu cei răi. Aşadar fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru milostiv este''.
9 October, 2016
Duminica a 20-a după Rusalii (Învierea fiului văduvei din Nain)
09:00 - 12:15 | 364 vizualizari
O văduvă îşi petrecea la groapă pe unicul său fiu, sfâşiată de durere şi însoţită de părerile de rău ale celor de faţă. Mântuitorului i s-a făcut milă de îndurerata mamă, gândindu-se, fără îndoială, la ceea ce avea să se întâmple, mai târziu, cu însăşi maica Sa, prin sufletul căreia avea să treacă o sabie tot aşa de ascuţită şi o durere tot aşa de amară.
16 October, 2016
Duminica a 21-a după Rusalii (Pilda semănătorului – a Sfinților Părinți de la Sinodul al VII-lea Ecumenic)
09:00 - 12:15 | 482 vizualizari
Este una dintre cele mai frumoase pilde rostite de Mântuitorul Iisus Hristos. Frumoasă, pentru că este simplă. Frumoasă, pentru că este luată din viaţa de toate zilele. Ea este o stare trăită de oricare muncitor agricol. Din ea se vede cât de mult preţuieşte Mântuitorul ocupaţia noastră de bază, încât îşi aseamănă chemarea Sa cea mai înaltă cu munca „sămănătorului”.
23 October, 2016
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor)
09:00 - 09:00 | 392 vizualizari
Evanghelistul Luca ne istoriseşte, prin pericopa evanghelică de astăzi, zguduitoarea minune cu vindecarea demonizatului din Gadara. Gadarenii, sau Gherghesenii, erau un popor care locuia în ţinutul dinspre răsărit de Iordan, deosebit de iudei. Îndeletnicirea lor, creşterea porcilor, cu totul străină iudeilor, îi arată a fi de alt neam.
30 October, 2016
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv)
09:00 - 12:15 | 538 vizualizari
În pericopa evanghelică de astăzi, Hristos Domnul ne descoperă destinul veşnic al omului. Prin această pildă, Iisus, Învăţătorul nostru suprem, trimite spre noi o rază de lumină, în legătură cu ce va fi dincolo.
Pentru noi, creştinii, această parabolă este asemenea unei ferestre deschise spre viaţa viitoare. Ar trebui, poate, să o citim şi să stăm fiecare în taina inimii, a sufletului şi a gândului nostru, întorşi spre noi înşine şi să medităm asupra ei.
